Cefe late

Acum ceva vreme am avut o mică altercație cu un bouncer într-un oarecare club. Am rezolvat totul discutând, deși după modul de abordare tot ce îmi doream era să îl fac pachet. Oricât de puternic mă cred eu, la cât de mare era malacul sigur n-aș fi reușit cine știe ce.

Chiar și așa, trebuie să fii tare slab dacă prima ta armă e violența (fie ea fizică sau verbală). Sunt prea deștept ca să mă bat cu toți tâmpiții, spunea antrenorul de arte marțiale din copilărie și, mic fiind, îi sorbeam toate sfaturile fără să le trec prin vreun filtru de scepticism. Și bine făceam.

Deși de obicei nu sunt considerați decât niște tolomaci impulsivi, perfect logic, dar ignorat, este că sunt de asemenea și soți, tați ori frați. Acum câteva ore, stând la ieșirea de metrou de la universitate, am văzut cât de în afara personajului putea fi un angajat al unei firme de pază și protecție când a primit o vizită de la soția și fiica lui nu mai mare de doi ani.

Se încadra în profilul standard de bodyguard: ceafă lată, chel, cu un raport grăsime-mușchi ambiguu și împachetat tot într-un echipament mulat peste burtă. E, când și-a luat fetița în brațe i s-a luminat întreaga față, a devenit familiar, uman. Nu mai era o brută fără minte, era un tată, o persoană cu care poți relaționa.

Pe aici pe undeva trebuie să fie o concluzie despre repercusiunile judecății pripite, dar când e vorba de unul care îți poate rupe oasele mă abțin de la sfaturi.

Leave a Reply